Ceva în el, ceva in ea, magia misca si pamantul;

Un rasarit ascuns in nouri, sau luna adâncită-n noapte,

Un cantec scris…rescris… ce nu-si mai afla trist sfarsitul,

O mangaiere alungata, o vorba trista intre soapte…

                                    Tu… cum ai vrea sa pieri?

Sa-ti cante dulce-nmormantarea, un glas de tanara divina?

Sau sa o strige prin batrani, pe strazi inguste, afundate?

Sa planga toti indoliati, cand tu zambesti catre lumina?

Sa fie una dintre cele? Sau dintre cele fie toate?
                                    Tu, vrei un vis, sau doar sa speri?

Sa iti regreti secunde, ore, sa plangi in tine, te cutremuri,

Sau sa traiesti in zambet pur, asemeni ingerilor chipuri?

Sa iti doresti sa nu existi? Sau sa visezi la alte vremuri…

Ceva in el, ceva in ea… magia scutura nisipuri.

                                    Tu cum ai vrea sa mai traiesti?

Sa o saruti gentil pe mana, privindu-i ochii ce suspina?

Sau sa o strangi in brate tare, sa ii soptesti cat ti-a lipsit?

Sa ii iei mana intr-a ta, si trupul ei fara de vina?

Sau sa o insotesti aievea, crezand ca ai de suferit?

                                    Tu cum ai vrea sa mai iubesti?

Sa le privesti pe toate, temandu-te de suferinta oare,

Sau sa le faci, gandind ca toate trec si viata nu-i decat o clipa?

Sa vina iar septembrie tarziu, iar tu sa vezi ca si iubirea doare,

Sau sa ii spui iubirea-n soapte, in clipa iernii linistita?

                                    Tu, ce ai face cand o ai?

Ceva in el, ceva in ea, magia misca cerul si pamantul,

Dovada-i fiecare stea, si luna-n noapte, soare-n zi…

Ceva in el, ceva in ea… lipseste gandul si cuvantul,

Doar sentimente striga cerul, tu, spune… cum ai vrea sa fi?

                                    Raspunsul fa-l… sa nu il dai.