Prin sunetele triste se arunca viata-n clipe

Si doar durere simte prundul mangaiat de ape,

Nici utopia nu era in gandul ingerilor sa le tipe

Ca fericirea e ascunsa intre ramuri, nu departe…

Frustrarea alunga din ganduri prin carari ascunse

Orice umbra de speranta, suflete din ingerii cazuti,

Iar in tandemul trist al verii trecatoare ploaia le raspunse,

In amintiri, in ganduri, in sperante… “Toti infranti.”

Prin stropii calzi de ploaie isi aflau sfarsitul trist,

Chiar ei, cei ce erau crezuti nemuritori de multi…

Prin graznic sunet disparu lumina intru Crist

Si fara oameni, din pamant crescura peste noapte munti.

Tot fara oameni se nascura si rauri, lacuri, mari albastre

Si tot oceanul plin de viata, verdeata frageda-n campii,

Pe cer din visele divine se plamadira –aievea astre,

Iar toate intr-o liniste deplina erau mai mult ca astazi… vii.

Atunci, un timp nehotarat, dorit de multi acum… Acum,

Un timp ce parca doare-n clipe, si rupe carne de pe oase;

Atunci… un timp dorit, pierdut in foc, uitare  fum,

Acum, doar vise triste in dorinte, si doar dorinte le ramase.

Traditii vechi pierdute-n vieti si vieti ucise intre randuri,

Ganduri vechi pierdute-n veci si veci uitati intre tacere,

Trairi vechi, pierdute-n suflet si suflete pierdute-n ganduri,

Se pierd prin una toate-n veci, si se gasesc in adiere…